Recent Posts

Înger și demon de Eugen Lovinescu


“- Dacă nu mă înșel, domnul Eminescu…
- Chiar el, doamnă.
- Mă mai recunoști, scumpul meu domn?
- Credeți că v-aș putea uita vreodată, doamnă Micle?
- Vai, ce protocolar ești! “Doamnă”… La Viena îmi spuneai pur și simplu Veronica, așa, ca între prieteni. Pentru că suntem prieteni, sper…”
G. Călinescu argumentase în istoria literaturii că e imposibil să scrii un roman interesant despre un geniu și, deci, orice roman despre Eminescu ar fi fost sortit eșecului. A venit însă Eugen Lovinescu și i-a răsturnat ipoteza elegant prin două romane despre iubirile lui Eminescu: Mite și Bălăuca. În toată literatura română nu s-a scris mai veridic și mai frumos ficțiune despre Eminescu ca în aceste două mici romane ale unui critic literar.
Piesa de față reprezintă dramatizarea celui de-al doilea roman, Bălăuca, și ne prezintă povestea dintre Eminescu și Veronica Micle exclusiv din perspectiva lui Eminescu, o poveste între doi oameni cu personalități diferite, cu interese opuse, între o femeie de lume interesată de reputația ei socială și dorind mai presus de toate respectabilitate, și un poet care nu știa să se supună convențiilor sociale sau pur și simplu nu avea timp să fie politicos cu toată lumea, un om care se arunca cu capul înainte în iubire fără să calculeze ce va zice lumea sau ce ar putea ieși de aici. Așa i-a văzut Eugen Lovinescu pe cei doi poeți. Or fi fost ei cu adevărat așa? Nimeni nu ne mai poate spune, însă reconstituirea are coerență psihologică și asta contează pentru ascultător sau cititor în final.

Durata: 68 minute
Distribuție: Ion Caramitru, Ilinca Tomoroveanu, Octavian Cotescu, Ion Marinescu, Fory Etterley, Florian Pittiș, Traian Stănescu, Virgil Popovici, Matei Alexandru, Jean Reder, Sorin Gheorghiu, Mihai Mereuță
Regie: Cristian Munteanu